Punem un accent foarte mare pe cuvinte în articolele noastre de blog și încercăm să ne ajutăm cititorii de fiecare dată. Dar, de principiu, business-ul nostru se bazează mai puțin pe cuvinte și mai mult pe partea vizuală.

Până la urmă poveștile se pot transmite în multe feluri, iar atâta timp cât cititorii înțeleg exact mesajul, noi considerăm că ne-am făcut treaba bine. În acest articol ne vom concentra mai mult pe partea vizuală și vă vom arăta câteva dintre design-urile noastre preferate.

Întâi vrem să clarificăm ce înțelegem prin povestire vizuală; vorbim practic de o poveste spusă cu ajutorul fotografiei, a ilustrației și a filmulețelor, ce poate fi câteodată potențată de grafică, muzică, voce sau partea audio. Pentru a înțelege mai bine ce este Minthical, iată un exemplu de poveste vizuală.

Continuăm cu câteva exemple de imagini care ne plac și pe care le-am ales pentru că transmit ceva. Sunt toate alese din portofoliul nostru și reprezintă doar câteva dintre proiectele pe care le putem face publice. Mai sunt multe altele care ne plac, dar pe care nu le putem arăta lumii.

Cuvintele pot fi atât de ușor înlocuite de poveștirile vizuale. Poți găsi o altă formă de comunicare, cu care oamenii să rezoneze mai ușor și care să fie mai eficientă și mai interesantă pentru consumatori.

Va recomandăm comunicarea vizuală atât în business cât și în viața privată. Atunci când sunteți în pană de cuvinte, o imagine poate salva orice situație.

co-founder

Magda

Magda este o visătoare și un scriitor entuziast, iubește turcoazul și călătoriile. Urăște anghinarea, este o muncitoare avidă și adoră să își realizeze obiectivele; o româncă mândră și o iubitoare de vintage