Sunteți pasionați de science fiction? Chiar dacă nu sunteți, probabil ați auzit de filme precum Terminator, Matrix sau Blade Runner. Care este legătura dintre ele? Inteligența Artificială sau, pe scurt, IA.

IA este aici pentru a rămâne, este în creștere, este prezentul și viitorul. Potrivit Spiceworks, o platformă despre tehnologia informației, se estimează că 30% dintre companii vor asimila IA înainte de 2019. IA este deja o prioritate de top pentru companii mari precum Google, IBM, Amazon, Microsoft sau Apple.

Dragoste sau ură

Inteligența artificială schimbă modul în care abordăm publicitatea, iar singura mișcare inteligentă pentru un mediu cu un ritm atât de rapid, este capacitatea de adaptare și de inovație continuă. Cu toate acestea, schimbarea poate fi un element perturbator atât pentru consumatori, cât și pentru branduri. Brandurile vor deveni competitive. Cei care vor reuși primii să anticipeze nevoile clienților lor, vor fi considerați cei inteligenți, iar ceilalți vor risca să rămână în urmă.

Informația este aur. Automatizarea este putere

Inovația tehnologică implică interacțiunea cu baze de date colosale pe care uneori nu reușim să le înțelegem.

Viitorul înseamnă automatizare și acest lucru se traduce prin flexibilitate. Toate procesele de marketing ar putea deveni mai eficiente. De ce? Deoarece IA are capacitatea de a procesa un set de date infinit mai mare decât orice ființă umană ar putea vreodată. Această procesare oferă statistici care pot ajuta la prezicerea rezultatelor și, prin urmare, la anticiparea nevoilor clienților.

Reprezintă IA o amenințare?

Agențiile de publicitate se pot concentra pe planificarea audienței utilizând cunoștințele bazate pe IA pentru a identifica modelele comportamentale. Va ajuta agentul de publicitate?

Cu siguranță acesta va elimina activitățile repetitive și se va concentra și mai mult asupra clientului – mai mult timp pentru creație și customer service. Experiența utilizatorilor va crește totodată și va da naștere la interacțiuni memorabile.

Să vorbim despre Paid Search. Gândiți-vă cât timp se investește în construcția si testarea unei campanii de promovare.

Cum ar fi dacă IA ar putea rula un cont PPC și ar spori eficacitatea tuturor formatelor de ad-uri? Nu este o întrebare ciudată dacă ne gândim la Albert, primul cumpărător media complet automatizat sau la IBM’s Watson Advertising.

Este copywriting-ul salvat?

Recent, gigantul din ecommerce, Alibaba, și-a lansat noul instrument de copywriting care utilizează tehnologia IA și poate scrie 20.000 de linii de text publicitar pe secundă, stabilind lungimea și tonul dorit. Noul instrument a fost deja folosit de companiile de modă Esprit și Dickies. Ne întoarcem în timp până în anul 2015 atunci când M & C Saatchi a dezvoltat ceea ce se spune că ar fi primul ad din lume alimentat de IA.

Este adevărat, roboții pot scrie mai repede decât noi, dar să nu uităm că ei doar scalează gândirea umană. Oare colaborarea cu IA se va dovedi benefică pentru creativitate?

IA transformă în mod clar industria digitală, dar obiectivul principal nu se va schimba niciodată: a oferi clienților experiențe extraordinare. Și agențiile vor continua să facă acest lucru prin gândirea creativă.

Etichete: , , , ,

Nicoleta

Nicoleta gândește creativ și pune pasiune în ceea ce face. Iubește cafeaua și încearcă să evite drama. Nu termină cărți proaste dar își termină întotdeauna înghețata. Culoarea ei preferată este apusul.