Sau aproape fără bani. Noi am pornit cu 500 de franci elvețieni când ne-am deschis compania. Așa că m-am gândit să vă povestesc cum am început noi, ca să vedeți că nu ai nevoie de foarte mulți bani dacă ai o idee bună și dacă începi să apelezi la oamenii din rețeaua ta de cunoștințe. Asta, firește, până când chiar începi să produci mai mulți bani. Iată cum am procedat noi.

Totul a început în 2013 când am lucrat împreună cu Dan la un proiect pe care îl aveam de făcut pentru școală. Având în vedere că el avea deja experiență în branding și marketing și studia aceste domenii, iar eu nu aveam deloc, m-a ajutat să învăț cum să fac design, logo-uri, flyere și chiar website-uri. Mi-a plăcut foarte mult proiectul, iar având în vedere că am lucrat atât de bine împreună și ne-am găsit o pasiune comună, am decis că asta trebuie să devină afacerea noastră.

Am început să facem liste cu lucrurile de care am avea nevoie pentru a ne deschide un business și pentru a putea lucra cu clienții. Aceste liste erau nesfârșite, dar ne-am dat seama rapid că cel mai important lucru era să ne înregistrăm compania, pentru a putea fi luați în serios. Am ținut numele DG (Dan Gheorghe) și am adăugat “design”, având în vedere că aveam deja un logo pentru el. Ne-am dus la Registrul Comerțului și ne-am înregistrat compania în jumătate de oră. Singura investiție a fost suma pe care am plătit-o pentru a ne înregistra compania. La momentul acela aveam un al treilea partener și am lucrat împreună pentru înregistrare.

Asta a fost tot. Ne-am înregistrat compania și eram pregătiți să preluăm clienți. Am ales Poste Finance pentru a ne crea contul bancar, iar ei ne-au oferit un pachet de start-up foarte bun, fără comisione pentru primul an de activitate. Ne-am făcut chiar și un website și am început să funcționăm. Nu era vorba prea mult despre ce aveam, cât despre ce făceam ca să începem să ne mișcăm. Amândoi trebuia să ne concentrăm încă la studii, dar ne doream și să începem o mică afacere și să încercăm să preluăm clienți.

Partea cu clienții era încă o enigmă, așa că am început să le povestim tuturor prietenilor despre mica noastră aventură și să ne concentrăm pe social media pentru a deveni mai cunoscuți. Și a funcționat! Prietenii noștri știau niște oameni care voiau la rândul lor să își deschidă o afacere. Oamenii aceștia știau că lucrăm de la noi de-acasă și au acceptat asta. Am avut câteva întâlniri și am început să lucrăm la primul nostru proiect: câteva logo-uri, câteva materiale de marketing și un website. Imaginați-vă! Nu am cerut foarte mulți bani, dar eram încântați să începem să lucrăm.

Am lucrat împreună cu Dan la materialele de marketing și am făcut împreună primul nostru website. Ne-am chinuit puțin, dar am învățat online tot ce am putut, cât să ne iasă bine primul proiect. Am apelat și la un freelancer pentru a face primul design și a face lucrurile să arate foarte profesionist. Și asta a fost tot.

Terminasem primul proiect, încasasem primii bani și cheltuisem ceva cu freelancerul care ne-a ajutat să facem totul mai bine.

Cu ocazia asta, am învățat care sunt rolurile pe care trebuie să le avem în proiecte, la ce eram buni fiecare și cum ar trebui să ne împărțim munca astfel încât să facem lucrurile din ce în ce mai bine. La momentul acela, Dan s-a concentrat să aducă clienți și proiecte noi, eu mențineam relația cu clienții existenți și fiecare făceam bucata noastră din proiect. Până când am realizat: nu mai eram suficienți!

co-founder

Magda

Magda este o visătoare și un scriitor entuziast, iubește turcoazul și călătoriile. Urăște anghinarea, este o muncitoare avidă și adoră să își realizeze obiectivele; o româncă mândră și o iubitoare de vintage