Vă plac cafenelele? Dacă sunteți ca noi, probabil că da. Sunt un loc bun pentru întâlniri, poți să lucrezi de-acolo și bineînțeles că în timpul ăsta te bucuri de o cafea bună și eventual de ceva de mâncare. Normal că și pentru cafenele avem trenduri, pe care vă invităm să le descoperiți.

Trenduri în designul pentru cafenele – 2017

Din punct de vedere al design-ului, poate ați observat că majoritatea cafenelelor optează pentru stilul de “acasă” și pentru sentimentul de familiaritate. “Simplu” este cuvîntul de ordine, și totuși nu e totul chiar atât de simplu. Culori vii, mobilă și logo-uri vintage, accente de industrial, mult lemn și metal.

Digitalizarea a avut partea ei de influență de asemenea. Aici vorbim despre accesul la wi-fi oferit clienților, dar și de un website drăguț, un cont de Instagram foarte bine întreținut sau poate chiar de o aplicație. Pentru că felul în care se consumă cafea s-a schimbat mult în ultima vreme, multe cafenele au propriile aplicații prin care interacționează cu clienții mult mai direct, evitând formele clasice de promovare. Unele dintre aceste aplicații sunt create chiar prin campanii de crowdfound.

Trendurile gastronimice în cafenele

Când vine vorba de mâncare, în cafenele găsim prăjituri simple și produse care ne duc cu gândul la rețele bunicii. Dar sunt și locuri în care găsim și mâncare foarte sănătoasă făcută din ingrediente proaspete: boluri cu fructe și iaurt, salate cu quinoa, prăjituri fără gluten, brânzeturi de la producători locali, humus cu sfeclă roșie și pâine prăjită cu avocado. Încearcă, totul merită încercat măcar o dată! Dacă ești curajos poți să încerci chiar și charcoal latte.

Charcoal latte este un latte la care se adaugă cărbune medicinal, care ajută la buna funcționare a stomacului și la eliminarea toxinelor. S-ar putea să trebuiască să bei multă apă ca să ajuți procesul, dar merită încercat.

Cafenele își propun să fie mereu în trend, să ofere alternative sănătoase dar să și experimenteze, toate acestea pentru a-și păstra sau chiar mări publicul.

co-founder

Magda

Magda este o visătoare și un scriitor entuziast, iubește turcoazul și călătoriile. Urăște anghinarea, este o muncitoare avidă și adoră să își realizeze obiectivele; o româncă mândră și o iubitoare de vintage